Описание
Durerea rămâne, până la urmă, numitorul comun al umanităţii noastre. Deşi nu o dorim, deşi fugim de ea şi căutăm să îi limităm efectele şi durata, ea rămâne mereu aproape de noi, este parte din existenţa noastră efemeră.
Din păcate însă, la fel ca multe alte lecţii importante ale vieţii, lecţia suferinţei nu se învaţă la şcoală şi nici nu se predă la universitate. Dintre toate religiile şi filozofiile lumii, creştinismul are o perspectivă unică asupra subiectului suferinţei. Dumnezeu Însuşi S-a întrupat în „om al durerii şi obişnuit cu suferinţa” pentru a putea ca, într-o zi, să şteargă „orice lacrimă” din ochii copiilor Săi. Şi, până atunci, El străbate alături de noi tot acest drum, ca să ne fie mai uşor.
Cartea În fața suferinței ne spune în mod magistral cum să trăim cu durerea, cum să facem faţă situaţiilor dramatice din viaţa noastră şi, mai ales, cum să nu renunţăm la speranţă. Într-o lumea a îndoielilor şi a nesiguranţei, Cuvântul plin de pace al lui Dumnezeu rămâne singura certitudine absolută. O certitudine pe care merită să o experimentezi şi tu.





Отзывы
Отзывов пока нет.