Descriere
M-am străduit să reliefez modul în care presa adventistă română a contribuit la dezvoltarea Bisericii Adventiste din România și să urmăresc contribuția pe care aceasta a adus-o la extinderea adventismului în România, pe de o parte, și, pe de altă parte, la menținerea unității doctrinare și organizatorice a acestei biserici.





Recenzii
Nu există recenzii până acum.